Unde se avântă vulturii

Citind o recenzie a unui ”coleg de breaslă”, am zis că de ce nu să fac și eu o mică recenzie asupra ultimului roman citit de mine.

Romanul se intitulează ”Unde se avântă vulturii” și este scris de Alistair Maclean. La prima vedere am avut dubii despre carte căci sincer e prima oară când aud de autorul respectiv, dar acum chiar am rămas plăcut surprins și chiar voi încerca să mai caut și să citesc opere ce îi aparțin.

Ca un scurt rezumat, acțiunea se petrece în anii celui de-al Doilea Război Mondial și îi are protagoniști pe niște soldați englezi ce își riscă viața pentru a salva un general american din sediul serviciilor secrete germane, Schloss Adler, un castel impunător, la altitudine mare, de aici și titlul.
În ceea ce privește personajele principale, ele sunt 3 și anume Maiorul Smith un super personaj care la un moment dat se dă agent dublu fiind de partea naziștilor, locotenentul Schaffer și un agent dublu Mary ce i-a ajutat să intre în sediu.

Acel general american a fost răpit de către naziști deoarece avea la cunoștință planuri despre cel de-al doilea front, însă acesta se dovedește a fi un simplu actor plătit de englezi.
Sunt multe întorsături de situație, m-a ținut cu sufletul la gură la orice final de capitol și chiar este o lectură plăcută.
Nu este grea de citit, nu sunt descrieri peste descrieri, o lectură perfectă pentru o zi de weekend.

Sper ca pe această cale să fi trezit interesul și altora, și dacă da atunci vă urez lectură plăcută.
Dacă nu vă place lectura, este și o ecranizare a romanului avand-ul în rolul locotenentului Schaffer pe Clint Eastwood. Desigur urmează să mă uit și eu, dar asta mai încolo.

Trist

Trist e copaculSad-Nature-Wallpapers-4
ce își pierde coroana
sub greutatea zăpezii.

Și tristă e natura
când trebuie învelită
cu pătura albă să-i țină de cald
ironic nu?

Triste sunt necuvântătoarele
că le tremură carnea pe ele
și trebuie să se ascundă
de ce protejează natura.

Trist e omul oricând
nu de natură, ci de viață.
Încercări eșuate în tot ce face
îl pune cu genunchii în zăpadă.

(Sursă foto: http://hd.lubpedia.com/wp-content/uploads/2014/01/Sad-Nature-Wallpapers-4.jpg )

Comoara pierdută

Zâmbete false li se așează pe chip
Minciunile în ochi li se văd
Secretul vieții e într-o comoară
ascunsă sub nisip.

De încerci să îl cauți,
să sapi, să-l descoperi
Ei vor încerca să te mintă
Și vor arunca săgeți pline cu venin

Încetezi, îți vezi de viață
Uiți de al ei secret și te îngropi
încet în vicii și uiți cum să sapi,
iar secretul rămâne ascuns.